Pescarus

Cumplita toamnă ce se abate asupra mea îşi intră încet-încet în drepturi …

De data asta nu vei reuşi să mă ierţi pentru că nu te-am găsit …

Ploaia care cade necontenit spală greşelile făcute de NOI.

Cad spintecat de o lumină pe care nu o văd . Nu am curajul să te privesc. Păşeşti asemeni unui fluture de apă pe ochiul zbuciumat al bălţii tulbure, neliniştită ca o furtună pe mare ce goneşte pescăruşii …

Naufragiat pe insula pustie , mă trezesc ud până la piele, îmi şterg faţa plină de nisipul pietros şi greu al păcatelor LUI şi îmi oglindesc chipul diform şi îmbătrânit într-un ciob de lacrimă aproape evaporat de suflul trupului meu fără vlagă.

Privesc solitudinea locului şi pretutindeni mă văd . Fug către mine dar mă îndepărtez de tine. Stropii de gheaţă îmi îngreunează paşii … Curând voi fi nisip, risipit pe fundul mării atotpăstrătoare de comori, de valurile negre-verzui ale furtunii care mi-a distrus barca anost construită dintr-o coajă de nucă …

Sunt purtat peste marea învrăjbită împotriva mea de un pescăruş hoinar care-şi caută cu disperare cuibul precar; îşi caută casa … Solitar, cad asemeni unui fir de praf în ochiul EI şi mă înec în marea de lacrimi … Apa sărată îmi cuprinde plămânii şi pune definitive stăpânire pe ei … Mă zbat şi încerc să înot până la ţărm … O făptură marină îmi găseşte trupul mort şi mă duce la mal. În agonie simt picioarele spălate de aceeaşi apă sărată care sunt EU. Sunt condamnat să mă izbesc de pietre în eternitate. Sunt pedepsit să caut necontenit ieşirea în eternitate.

Stau pe o stâncă … şi aştept risipirea bancului de nisip ; degradarea mea se petrece de când m-am născut . În curând totul se va fi terminat. Plouă … Plouă neîncetat dar EU sunt uscat. Niciun strop din infinitatea TA nu m-a atins … Propria efemeritate organică îşi spune cuvântul … Plutesc în derivă deasupra TA şi îmi caut casa asemeni acelui pescăruş dezorientat şi orb …