Sunt viata

Am urechile înfundate …

Sunt o epavă roasă permanent de rugină …

Sunt Luceafărul pe care nu îl vei putea atinge niciodată …

Sunt frunza ruginie care îşi dă obştescul sfârşit într-o caniculară zi de octombrie …

Sunt fluturele care trăieşte doar o zi …

Sunt piatra pe care o arunci în mare …

Sunt mărul putrezit pe care l-ai păstrat în cămară …

Sunt vântul care te-a aruncat între stâncile amintirilor …

Sunt valul zbuciumat care te-a salvat şi te-a lăsat pe malul propriei conştiinţe …

Sunt lumina care te-a readus la viaţă …

Sunt melcul de mare care îţi aduce veşti de dincolo …

Sunt viermele care creşte în pântecul tău …

Sunt şoapta care nu te lasă să dormi …

Sunt insecta care te omoară fără să ştii …

Sunt cerneala care te sileşte să te duci la EA …

Sunt parfumul de tei care te îmbată …

Sunt sămânţa care se preface în floare din nisip …

Sunt ghimpele trandafirului pe care nu îl poţi îmbrăţişa …

Sunt iluzia trecerii suferinţei tale …

Sunt ecoul strigătului de ajutor care se pierde …

Sunt omul care nu te aude când plângi …

Sunt străinul care te sprijină atunci când cazi …

Sunt salcia la umbra căreia ai plâns când ai realizat că te-ai pierdut …

Sunt fructul urii lor …

Sunt ochiul care te va urmări şi dincolo …

Sunt gaura neagră în care mă vei arunca fără să am cale de întoarcere …

Sunt neliniştea care te cuprinde în întunericul viitorului nostrum …

Sunt chipul pe care nu ţi-ai dori niciodată să îl vezi …

Sunt dragoste, sentiment pe care nu îl vei mai putea simţi niciodată ….

Sunt aerul fără de care nu m-ai putea căuta …

Sunt noaptea care te obligă să îţi pierzi viaţa …

Sunt pământul pe care păşeşti zi de zi …

Sunt soarele care te încălzeşte …

Sunt lanul de grâu din care ai vrea să priveşti cerul mereu …

Sunt ploaia rece care te îmbolnăveşte de mine …

Sunt cartea pe care o deschizi atunci când vrei să te pierzi în cuvinte …

Sunt visul pe care încerci să-l retrăieşti atunci când adormi …

Sunt sufletul tău …

Sunt tot ceea ce eşti TU … Şi în plus , sunt viaţă …

Pescarus

Cumplita toamnă ce se abate asupra mea îşi intră încet-încet în drepturi …

De data asta nu vei reuşi să mă ierţi pentru că nu te-am găsit …

Ploaia care cade necontenit spală greşelile făcute de NOI.

Cad spintecat de o lumină pe care nu o văd . Nu am curajul să te privesc. Păşeşti asemeni unui fluture de apă pe ochiul zbuciumat al bălţii tulbure, neliniştită ca o furtună pe mare ce goneşte pescăruşii …

Naufragiat pe insula pustie , mă trezesc ud până la piele, îmi şterg faţa plină de nisipul pietros şi greu al păcatelor LUI şi îmi oglindesc chipul diform şi îmbătrânit într-un ciob de lacrimă aproape evaporat de suflul trupului meu fără vlagă.

Privesc solitudinea locului şi pretutindeni mă văd . Fug către mine dar mă îndepărtez de tine. Stropii de gheaţă îmi îngreunează paşii … Curând voi fi nisip, risipit pe fundul mării atotpăstrătoare de comori, de valurile negre-verzui ale furtunii care mi-a distrus barca anost construită dintr-o coajă de nucă …

Sunt purtat peste marea învrăjbită împotriva mea de un pescăruş hoinar care-şi caută cu disperare cuibul precar; îşi caută casa … Solitar, cad asemeni unui fir de praf în ochiul EI şi mă înec în marea de lacrimi … Apa sărată îmi cuprinde plămânii şi pune definitive stăpânire pe ei … Mă zbat şi încerc să înot până la ţărm … O făptură marină îmi găseşte trupul mort şi mă duce la mal. În agonie simt picioarele spălate de aceeaşi apă sărată care sunt EU. Sunt condamnat să mă izbesc de pietre în eternitate. Sunt pedepsit să caut necontenit ieşirea în eternitate.

Stau pe o stâncă … şi aştept risipirea bancului de nisip ; degradarea mea se petrece de când m-am născut . În curând totul se va fi terminat. Plouă … Plouă neîncetat dar EU sunt uscat. Niciun strop din infinitatea TA nu m-a atins … Propria efemeritate organică îşi spune cuvântul … Plutesc în derivă deasupra TA şi îmi caut casa asemeni acelui pescăruş dezorientat şi orb …

Gust fin de scortisoara

Gust fin de scorţişoară ; mireasmă subţire de brad; mă încolăcesc şi privesc fascinat luminile ochilor tăi . După fiecare clipire au altă culoare . Se schimbă odată cu tine. Nici TU nu mai eşti aceeaşi. TE privesc fascinat şi te cuprind. Trag aer în piept şi TE simt. M-ai pătruns până-n măduva oaselor.

Zăpada îmi apasă trupul dar încerc să rezist şi să nu mă mişc. De frică , nu mai respir. TU eşti cu mine şi acum nu îmi mai este frică de nimic. Nu mai sunt singur. EA ne călăuzeşte paşii , iar privirea zboară tot mai departe. M-am pierdut o dată cu tine în EL, iar TU eşti EL. Rătăcesc în neantul îngheţat, printre ţurţurii lacrimilor mele. Îmi ostoiesc setea de TINE bând din izvorul înţelepciunii LUI. Dorm învelit de căldura răsuflării LOR. Mă trezesc îmbătat de un alt EU şi reîncep căutările pe acelaşi drum ştiut deja , dar de fiecare dată altul …Cu fiece pas TE simt tot mai aproape iar EL din ce în ce mai departe. Am văzut lumina ochilor tăi şi m-am înecat în marea albastră. Înot alături de oamenii mării printre fosforescenţii corali prinşi de retina ochilor LUI. Verdele crud al algelor îmi adduce aminte de unde am plecat: de acasă. Şi atunci mă ascund în ziua de ieri ca să uit ce se va fi întamplat mâine. Închid ochii. Cerul e negru. Un văl greu şi un gust amar a pelin mă fac să uit de mine. În aer se simte dogoarea ce va veni dinspre sud. Aerul încărcat de parfum vechi mă ameţeşte şi mă pune la pământ , culcat între spicele grâului … Auriul contaminat de albastrul marin al ochilor tăi mă hipnotizează şi mă ţintuieşte printre firele mărunte ale ierbii abia ieşite de sub pătura împletită din ţesuturile tale moarte.

Mi se închid ochii dar nu vreau să adorm de frică să nu te (mă) pierd . Dacă adorm, voi mai şti să te aduc acasă?

Pentru prima dată am murit liniştit alături de tine …

Cubul de gheata

Privirea ta mă încălzeşte , fizic … Casa-mi este însă de piatră ... un cub de gheaţă … Îl port mereu pentru că este al meu … Mă port mereu , pentru că asta m-ai făcut TU: un cub de gheaţă ce se poate sfârşi o data cu apariţia soarelui, o data cu apariţia TA … Pentru că Tu eşti Soarele meu şi pentru asta nu te voi putea avea niciodată … Dacă te-aş avea lângă mine ar însemna că EU ar trebui să dispar … Şi atunci , dacă EU m-aş topi cum aş mai putea să te simt , cum am putea fi din nou împreună ?

Chiar vrei să mă urmăreşti aşa la infinit? Vreau să te ating dar sunt silit să fug de tine pentru a te putea avea ….

Nu voi putea intra niciodată în casa ta …

Sunt un cub de gheaţă uitat în mijlocul deşertului sufletului tău … Tropicitatea lacrimilor tale îmi taie orice rază de speranţă … şi mă lasă pustiit şi gol … o putreziciune într-un lan de maci … Şi astfel , înconjurat de un roşu sângeriu , îmi plec capul înaintea TA …

TU mă colorezi şi tot TU mă faci uitare …

Mă ridici din nisip , din ochii mei şiroind toată dragostea mea şi mă împrăştii asemeni unui roi de fluturi spulberat de o ultimă boare de vară târzie într-un octombrie mohorât …

Mă cuibăresc în urechea TA şi îţi şoptesc cuvinte nedesluşite până acum de OM … Mă auzi , dar nu mă vezi … Mă simţi , dar nu mă poţi avea ….

TE petrec zi de zi , de cum apune Soarele şi până răsare Luna … Roşul puternic cândva devine acum un violet ce îmi ia ochii … Nu mai văd … Din nou , te pot simţi , ştiu că eşti lângă mine dar mâinile-mi sunt legate de furia ce zvâcneşte din casa TA.

În mijlocul unui câmp de maci , în genunchi, în faţa unui tei , mă (TE) rog … Plâng, dar nicio lacrimă nu îmi udă obrajii … Deschid ochii şi TE găsesc pe tine , stând pe unica creangă a teiului … Nu mă priveşti pentru că de fapt nu mă vezi … Privirea-ţi rece trece prin mine , sfidând orice lege , strivind orizonturile albăstrui-violete ale privirii mele … se izbeşte însă puternic de pereţii sufletului meu … Sunt reci … Tresari şi nu ştii ce se întâmplă … Auzi o şoaptă ca un cânt de greiere … Eşti dezorientată … Închizi ochii şi te laşi îmbătată de parfumul florilor de tei … Curând te-ai pierdut asemeni unui nor palid de vară pe cerul violet de octombrie , oglindit în roşul sângeriu al macilor …

Despre teama

Frustrare … Teamă de început … Teamă de nou … Teamă de mine … Îmi este teamă să încerc să fac ceva pentru că nu ştiu dacă voi reuşi fără Ea … Ură ! Ură împotriva mea … Ură împotriva EI … Urăsc şi iubesc pe toată lumea deopotrivă … Vreau să depăşesc momentul , dar din nou , EA nu mă lasă să trăiesc … sau poate că este doar un presentiment pe care doar EU îl port cu mine zi de zi, clipă de clipă … Face parte din mine … Aş vrea să pot face mai mult decât să te privesc . Aş vrea să te ating , măcar pentru o clipă să-ţi simt sărutul fierbinte şi rece în acelaşi timp …

Timpul (re)găsirii mele , timpul (re)ţinut de tine în adâncul sufletului tău , în casa mea , este departe şi simt (iaraşi simt, m-am săturat să simt, vreau să devin o piatră rece căreia nu-i pasă nici de vânt, nici de ploi, nici măcar de viaţă) că nu îl voi ajunge niciodată din urmă …

Am avut azi de dimineaţă pe stomacul gol un sentiment aparte şi brusc am simţit că trebuie să-l înregistrez ...

pe virtuala coală albă ...

Am simţit pentru o clipă că mă prăbuşesc , lovit fără milă de dragostea ta … Apoi tot TU m-ai alintat cu un strop de ură într-un amestec ciudat cu dispreţ şi indiferenţă …

Mă lovesc mereu de acelaşi zid … clădit din tine …. De fapt TU eşti zidul meu … dintre mine si celălalt … În momentul în care te-am clădit din iubire , adăugând peste fiecare cărămidă câte un strop din sufletul meu , credeam că zidul, colosul, mă va proteja … Acum , aici, sufletu-mi este rece , precum cărămida peste care l-am pus EU … Doar EU sunt de vină că tu exişti ! Doar EU trebuie să te distrug , însă veninul tău dulce-amărui pe care îl iau zi de zi mă face să uit de mine şi de EI … Mă simt bine aşa cum sunt acum : singur …