Fluture

Lasă-mă să-ţi port paşii ... Ai încredere în mine ! Acum eu sunt sprijinul tău!

Mai ţii minte clipele acelea în care ne simţeam atât de bine ? Vara , la umbra stelelor şi la umbra teiului ... Era cald ... Erai TU !

Mă priveşti ca şi cum nu m-ai cunoaşte . Am crescut împreună . Ce se întâmplă, nu mai ştii cine sunt ? Sunt EU ! Eu, cel care are grijă de tine, aşa cum şi tu ai avut grijă de mine.

NU mai sunt mic!

Un august îngheţat de vară târzie ... Un fin praf de speranţă mă cuprinde şi cred că voi supravieţui şocului termic la care voi fi supus ...

Ce mici sunt oamenii mari pe langă copaci ....

Dar nu trebuie să mă descurajez . Eu voi fi întotdeauna un copil, doar un copil ... Voi fi copilul EI ...

Îţi mulţumesc că ai avut grijă de mine ...

Îţi mulţumesc că m-ai iertat şi că m-ai acceptat aşa cum sunt de fapt: singur ....

Îţi mulţumesc că m-ai primit în inima ta aşa cum am fost: gol .

Acum , sunt întreg datorită ţie .

Stau întins pe creanga unui tei; un tei bătrân , un tei înţelept , care mă învaţă toate tainele pământului ...

Mă hrăneşte cu seva lui. Frunzele lui mari îmi ţin de cald , iar florile lui mă hipnotizează pe zi ce trece ... Devin tot mai mult un alt EL ... Dar nu voi fi niciodată un EL autentic ... Voi reuşi să păstrez şi ceva din EU. Voi reuşi să te păstrez pe tine ....

O oră îmi pare un minut, o zi un an ...

Gata ! Am ajuns !

Creanguţa care m-a ocrotit până acum s-a transformat într-un ditamai copacul !

Simt că plutesc ! Poate m-am transformat în EL ?

Nu ! Crenguţa de fapt s-a rupt ! Dedesubtu-mi hăul mă aşteaptă ! Aş vrea să cad ! Să mă termin odată ! M-am săturat să plutesc de ici colo fără să prind rădăcini undeva !

Acum îmi aduc aminte ce am fost şi ce sunt de fapt : o boabă de polen luată de un fluture năstruşnic dintr-o floare de tei , dar fără să ştie de existenţa-mi nesemnificativă pentru EL ....

M-a purtat pe tot pământul doar o zi ! Doar atât : o zi! Dar mi-a fost de-ajuns ! S-a aşezat pe un ciorchine de flori de tei şi , când a fost timpul , teiul i-a cuprins trupul fraged şi pe loc un parfum ameţitor de flori de tei amestecat cu nuanţele roşii-gălbui ale aripilor fluturelui m-a cuprins ... Am ţipat , am încercat să-l salvez , să rup florile, dar ele creşteau la loc, parcă mai multe de data aceasta ... Dar era prea târziu pentru EL . Murise , sufocat de parfumul florilor de tei ....

Timpul

Timpul … EL , mi-a făcut o vizită neaşteptată . Pentru un moment nu l-am recunoscut. A venit să o ia pe EA. Era acolo , lângă mine ! S-a oprit şi m-a privit , vrând să se asigure că trecerea-i va fi uşoară … Înalt, brun , cu ochii căprui , pătrunzându-mă până în cele mai adânci colţuri ale sufletului meu . M-a radiografiat instantaneu , fără ca eu să simt nicio durere …. Eram hipnotizat … De atunci îmi cunoaşte toate gândurile. Este alături de mine . Trăieşte deopotrivă cu mine în acelaşi trup. I-am permis acest lucru pentru că suntem una şi aceeaşi persoană , deşi , o lume ne desparte …

Nu m-am speriat atunci când a poposit în faţa mea , El , acelaşi El , care mi-a dat certitudinea că ne cunoaştem … M-a invadat într-o fracţiune de secundă , şi de atunci îl port mereu cu mine …

Vreau să te strâng în braţe … Vreau să adorm în poala ta ca odinioară ….

M-ai părăsit şi m-ai lăsat singur, pustiit , dezorientat în deşertul citadin , fără busolă … Busola mea eşti tu, dar dacă nu apari pe cer , de unde să ştiu încotro s-o iau ? Alerg ca o nălucă de colo colo , izbindu-mă de fiecare dată de un zid . Încerc să mă caţăr , dar braţele-mi sunt neputincioase … Şi atunci cad, şi mă afund tot mai mult în nebuloasa oraşului … Încerc să alerg şi să sparg zidul , dar constat cu stupoare şi dezamăgire că şi picioarele nu mai răspund comenzilor …. Închid ochii şi te privesc …

Ochii îmi sunt lipiţi , astfel încât nu văd pe unde calc …. Acum, celelalte simţuri mi s-au acutizat , astfel că îţi simt mirosul, îţi aud paşii pe nisipul fin într-o caniculară zi de vară … Vara …. Pe care o aştepţi în fiecare an cu atâta ardoare …

Trăiesc, acum când te-am găsit cu adevărat, alături de tine … Mă simt protejat , mă simt în siguranţă alături de tine . Ştiu că tu mă poţi apăra de EL. Ţi-am promis că nu te voi lăsa singură. Cu lacrimi în ochi ţi-am promis. Îţi mai aduci aminte ? Într-o seară mohorâtă de octombrie, într-o urâtă seară de toamnă târzie, atunci când toate amintirile prind viaţă odată cu fiecare frunză pe care o scutură vechiul tei … Atunci , când cocorii erau de mult plecaţi şi când parfumul florilor era doar în sufletul nostru… Atunci când ţi-am auzit glasul cu adevărat, pentru întâia şi ultima dată … Atunci când am simţit vibraţia vocii tale pe corzile inimii mele …. Atunci ţi-am promis că nu te voi părăsi … Atunci ţi-am promis că nu te voi lăsa singură niciodată . Mi-ai luat mâna şi mi-ai strâns-o … Nu ai mai avut puterea să o ridici şi să o săruţi … Nici nu te-aş fi lăsat să faci gestul … Nici eu pe a ta. Pentru prima dată m-am simţit neputincios şi fără vlagă … O moleşeală mi-a cuprins tot corpul . Aş fi vrut să mă răzvrătesc , aş fi vrut să nu te las să îmi spui că îţi este frică să fii singură …. Nu m-am putut stăpâni şi am plans cu toată fiinţa mea şi cu tot trupul meu … Departe de ochii tăi … Singur … Pe gresia rece care îmi trezea instinctul de conservare …

Acum, aş vrea să te aud din nou cum mă rogi să nu te părăsesc niciodată … Abia acum sunt conştient de jurământul făcut … Sper să îmi ierţi cele trei minute în care nu am fost lângă tine să te apăr … EA a reuşit să mă păcălească … O dată ! A doua oara o voi trage eu pe sfoară ! Sărută-mă ! Alintă-mă ! Nu mă părăsi ! Am nevoie de tine să îmi luminezi calea pe care abia am început a merge … Învaţă-mă “mersul pe valuri, în picioare” ! Ridică-mă atunci când cad … Iartă-mi stângăciile şi promit că întotdeauna voi privi înainte ! Dă-mi puterea de lăsa în urmă tot ce a fost cândva între noi doi şi vino alături de mine ! Trăieşte cu mine, în mine ! Acum este momentul ca TU să îmi promiţi că vei avea grijă de mine ca de propriul tău copil … Învaţă-mă cum să fiu copilul tău ! Ceartă-mă atunci când greşesc … Mângâie-mă atunci cănd fac ceva bine . Vindecă-mi rănile atunci când mă întorc din luptă . Sărbătoreşte alături de mine atunci când câştig . Promite-mi că vei fi TU cea care mă va proteja !

Nesfârşita iarnă a sufletului tău mă face să fiu permanent bolnav … Sunt bolnav de tine … Suferinţa mea zilnică eşti TU. Nu există leac împotriva acestei boli şi crede-mă că nu aş vrea să mă vindec vreodată . Mă complac în starea asta de neputinţă, zi de zi , din mizerabila mea viaţă de muritor … Pe lângă eternitatea TA , mă simt un gândac nesemnificativ … Repet: sunt bolnav ! Şi totuşi reuşesc să îmi alin suferinţa luând în fiecare zi, pe stomacul gol, o linguriţă cu siropul din inima ta … Şi e aşa de dulce … !!! Şi atunci , dimineaţa , când nimeni nu mă ştie , plâng … de durere şi de vindecare deopotrivă . Siropul tău dulce-amărui îmi inchide şi în acelaşi timp îmi adânceşte rănile … Dar medicamentul tău este unic şi are un ingredient secret, pe care nimeni în afară de mine nu îl ştie … Acel adaos secret eşti TU! Doar EU îl simt în fiecare zi , câte puţin , şi, atunci când te trezeşti în mine datorită căldurii făpturii mele şi EU încep să trăiesc . Câte puţin, încep să gust viaţa-mi amară , tristă şi rece. Acum, de când sunt bolnav , cămăruţa în care stau s-a însufleţit . Şi în cămăruţa mea îmi duc traiul până când TU vei veni să mă iei acasă …

Acasă … Unde este acasa ? Aici, nu ! Acasă este acolo unde eşti TU ! Acasă este acolo unde te simt ! Acasă este sufletul meu … Păcat că nu mi-ai lăsat şi cheia pentru a putea intra … acasă … Îmi este greu să o caut … Ai reuşit să o ascunzi aşa de bine înainte să pleci … Acum stau la poarta sufletului meu şi te aştept să vii, ca să îmi deschizi … Privesc pe fereastră, închid ochii şi mă imaginez ca fiind acasă … E cald şi tu mă alinţi cu trei flori de tei … E iarnă şi totuşi TU mi-ai dăruit flori de tei! Acasă la mine orice e posibil ! Şi totuşi sunt afară , langă pereţii îngheţaţi ai sufletului meu … Întoarce-te acasă cât poţi de repede ! EU te aştept să-mi deschizi …

Dă-mi trei minute

Dă-mi trei minute ca să mor; să nu mă vezi; să nu ştii că nu mai pot; să nu-ţi lăcrămeze ochii când vezi că mă sufoc. Trebuie să fii tare! Trei minute care pot omorî, trei minute pe care nu le vei mai avea niciodată la dispoziţie … Te-am lăsat să te duci, TU, făptură efemeră, care mă priveşti de sus … Tânjesc după tine cu toată fiinţa-mi, ca după Luceafăr … Ştiu că de acum ne vom urmări ca Soarele şi Luna … Nu mai suport zbuciumul LUI în trupul meu. Mă opun, dar nu ştiu cât mai resist ! Vreau să-ţi simt atingerea caldă, vreau să-ţi aspir vorbele duioase, vreau să vorbesc cu tine, ia-mă de mână şi du-mă unde vrei!

Privesc hăul deasupra căruia stau … doar pentru trei minute …

La un moment dat nu mai văd nimic din tot ceea ce a fost … alb … sau poate o lumină … Oare cum e să vezi Lumina ? Acum nu pot să trăiesc din două motive: unul este EA, după care tânjesc, celalalt este Lumina. Acea scânteie care în ochii EI este un vulcan gata să erupă, dar care în lumina zilei este insesizabilă …

Vreau să te salvez dar tu nu îmi dai voie. Îmi spui că sunt prea mic. Mereu am fost prea mic pentru toate. Într-o zi am să te vizitez, şi atunci când te vei trezi la poarta ta cu mine, cu trei flori de tei în mână, vei fi mândră de izbânda mea: atunci vei şti că am ţinut minte drumul, că nu mai sunt mic.

Sunt îmbătat de mirosul tău. Nările-mi sunt inundate de un tsunami înmiresmat de parfumul tău. Vreau să culeg florile astea mici din copacul tău, pentru că astfel te pot avea … Deşi, dacă mă gândesc mai bine, acum, florile, de orice fel, şi-au pierdut mirosul . Sunt palide. Degeaba plouă …

Sunt egoist.

Mi se înfundă urechile şi nu te mai aud.

Stau surd în camera mea şi te privesc aşa cum eşti: goală, săracă, neputincioasă în faţa EI, răsuflând greoi, parcă pentru ultima dată … Eşti cu spatele la mine … Nu am să uit niciodată cum te-am mângâiat, stând deasupra creştetului tău, neştiind că e ultima oară când o fac.

Să pun o pătură peste tine să nu-ţi fie frig!

Ochiul nu mai zvâcneşte. Albastrul marin al cristalinului păleşte, se pierde din ce în ce mai mult cu fiece trei minute care trec. Îţi iau mâna, care încă mai este caldă, şi o sărut … A doua oară mi-e frică să te mai ating ! Mi-e greaţă să te ating aşa rece , de gheaţă …

Au mai trecut trei minute şi eu te privesc în continuare, ca pe un străin. Nu te mai recunosc!

Mi se umezesc ochii la gândul că acum eşti alături de EL şi nu de mine ….