Spectacolul de teatru şi filmul de artă “nu sunt pe cale” de a fi ştrangulate, ele şi-au dat obştescul sfârşit sub presiunea televiziunii şi, mai de curând, a internetului. Şi, în plus, voi merge mai departe în acest eseu, aducând în discuţie influenţele devastatoare, nimicitoare ale televiziunii asupra omului, şi în special asupra copilului.
Pentru început, să inventariem posturile româneşti de televiziune care oferă spectacole de teatru sau filme de artă!. Grila de programe pentru posturile TV din Romănia este, din acest punct de vedere, elocventă: în afara postului TVR Cultural, niciunul dintre canalele de la noi nu riscă o scădere a reiting-ului difuzând astfel de programe.
Haideţi acum să tragem o raită prin oraş! Câte cinematografe mai există în “dulcele târg al Ieşilor”, (cândva) capitala culturală a României? Cel din Copou a dispărut, transformat, dacă nu mă înşel, într-un club de distracţie tip disco, Cinema “Tineretul”s-a pierdut în neantul tranziţiei, la “Dacia” rulează, din lipsă de audienţă, doar o dată pe săptămână, în week-end. Ce-a mai rămas? Cinema “Victoria” şi “Republica”. Dar care sunt ofertele? Mai nou a apărut “Glendale Multiplex Moldova Mall” a cărui ofertă este identică cu a oricărui post de televiziune comercial.
Din fericire, în perioada 16-21 martie 2007, are loc Festivalul Filmului Francofon organizat de Centrul Cultural Francez, Cinema “Republica” şi Casa de Cultură “Mihai Ursachi”. Dar, în afară de câţiva împătimiţi ai filmului francez âi de cei care au aflat din timp de “ofertă”, câţi dintre români îşi strică week-end-ul ( eventual o ieşire la iarbă verde cu grătar, mici şi manele) mergând la un spectacol de acest gen?
Revenind la tema eseului, grav este că, doar în 17 ani de la liberalizarea pieţei audio-vizualului, asistăm la apariţia şi în România a noii generaţii care, fizic şi simbolic, “creşte cu televizorul”, o generaţie a cărei formare este mediată, în principal, de televiziune, de “semnele televiziunii” şi mai puţin de “semnele culturii scrise”, de carte îndeosebi. Televizorul este un furnizor de “modele culturale” şi stil de viaţă mai puternic decât şcoala, familia şi cultura cărţii. Televiziunea a devenit atotputernică în zilele noastre şi, din nefericire, a dat naştere unui produs deviat de la modelul uman definit prin cultura scrisă. Este vorba de “video-copiii” cum îi numeşte Giovanni Sartori în cartea sa “ Homo Videns. Imbecilizarea prin televiziune şi post-gândirea ( Ed. Humanitas, 2005). Autorul cărţii trage un semnal de alarmă asupra acestui grav fenomen social, asupra acestui flagel care acum a cuprins şi România.
Tabloul pe care îl oferă sondajele de opinie este sumbru: toţi elevii sunt în contact cu televizorul şapte zile pe săptămână, iar procentul celor care citesc cărţi scade dramatic, lectura reducându-se preponderent la fragmentele literare cerute de programa şcolară. Să mai vorbim de spectacole de teatru sau despre filmul de artă?
Sunt convins că televiziunea ( care se adresează, în special, ochiului, vederii, iar “vederea nu înseamnă cunoaştere”), pe termen lung, va modifica modul nostru de a ne raporta la lume, de a cunoaşte, de a gândi. Civilizaţia umană s-a bazat, în esenţă, pe scris şi citit, două activităţi care au structurat gândirea într-un anume fel. Acum , copiii “deschid ochii” asupra televizorului, înainte de a învăţa să scrie şi să citească. În timp, gândirea lor se va structura altfel, în funcţie de primatul imaginii, de montajul fragmentat, de schimbarea cadrelor şi a perspectivelor şi de toate celelalte elemente ale sintaxei TV. Televiziunea în exces duce, inevitabil, la “splălarea creierului”, la superficialitate, la lipsa de opinie ( ea este prefabricată şi oferită la pachet), la imbecilizare sigură şi temeinică şi, implicit, la manipulare. “ Omul nou” format de era telecomenzii va rămâne la stadiul de copil alimentat cu un surogat de cultură şi, mai rău, cu hrana gata mestecată. Televiziunea este castratoarea imaginaţiei ( pentru că doar cuvântul naşte cuvânt), duce la o comoditate sterilă şi transformă, încă din faşă, spiritul în legumă. Televiziunea provoacă o adevărată mutaţie genetică, după opinia aceluiaşi autor citat mai înainte; copilul, asaltat de fluxul tehnologic care îl copleşeşte, nu mai poate comunica normal. Modul lui de comunicare tinde spre primitivism, nu mai operează cu simboluri-cuvinte, ci doar cu imagini, frânturi şi maimuţăreli. ( Acum înţeleg de ce societăţile occidentale pun atât de mare preţ pe “cursurile” de comunicare: pentru că ei sunt deja imbecilizaţi de televiziunea comercială! La noi pericolul este şi mai mare pentru că vine după un vid informaţional din epoca ceauşistă , iar românii sunt “înfometaţi” de nou, virtual şi senzaţional de care au acum parte din plin!).
Lectura a devenit o îndeletnicire de nişă, dar se uită că ea, ca şi o bună ecranizare sau un spectacol de teatru, are, în primul rând, rol educativ: învaţă ce sunt omenia, generozitatea, bunul simţ, respectul faţă de sine şi faţă de ceilalţi, îl face pe om responsabil. În plus, lectura are şi efect terapeutic: te curăţă pe dinăuntru de aluviunile acumulate peste zi.
Din păcate, televiziunea este principalul formator al scalei de valori a copiilor, mai ales prin cultivarea în prim plan a sistemului de valori mediatice: vedetismul, sexualitatea, lipsa de scrupule, plăcerile vieţii, vulgaritatea, senzaţionalul, îmbogăţirea. Televiziunea promovează un tablou confuz de principii în care valorile “materiale”, vedetismul şi divertismentul ieftin eclipsează valorile intelectuale.
Un alt argument? O observaţie care m-a pus pe gânduri. Uitaţi-vă, de curiozitate, în revistele de design pentru interior! Veţi vedea că, în spaţiul, genial şi elegant organizat,de specialiştii în materie, îşi găsesc firesc locul televizorul cu plasmă, şemineul, DVD-player-ul, computerul, laptop-ul. Dar unde este biblioteca? Sau… măcar raftul cu “almanahe.